Despre

Din nou împreună pentru a descoperi magia științei

Noaptea Cercetătorilor este proiect european de amploare, prin intermediul căruia Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu s-a angajat să ofere publicului ocazia de a lua parte la o serie de activități științifice din toate domeniile, activități prezentate direct de echipe de cercetători. 

Programul Nopții Cercetătorilor este complex, include demonstrații tehnice, experimente, expoziții, concursuri, spectacole, cu implicarea tuturor domeniilor de studii implementate de ULBS. Cercetătorii aduc din laboratoare experimente în care au investit sute de ore de trudă, și își uimesc auditoriul, prezentând în mod public rezultatele studiilor din laboratoarele și centrele științifice ale universității. 

Proiectul reprezintă convergența implicării organizatorilor, partenerilor, a finanțatorilor, mediului economic și social în scopul asigurării accesului la informațiile privind oportunitățile de orientare în carieră și sustenabilitatea actului educațional. 

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) include anual Noaptea Cercetătorilor în programul manifestărilor științifice începând cu anul 2014.

Prin implicarea a peste 500 de cadre didactice și studenți, a colaboratorilor din mediul de afaceri şi a unor echipe de voluntari (studenți și elevi), sunt organizate experimente, expoziții, demonstrații cu roboți, workshop-uri, ateliere de creație, prezentări de oferte educaționale, concursuri și numeroase alte activități destinate vizitatorilor de toate vârstele. 

Din experiența edițiilor derulate, am estimat un număr de cel puțin 14.000 de persoane din județul Sibiu care participă activ, iar peste 30.000 sunt expuse la informațiile referitoare la eveniment (prin utilizarea mijloacelor de promovare online, campanii media, materiale promoționale, promovare outdoor etc). Succesul înregistrat la primele ediții ale evenimentului a impus continuarea acestuia anual, edițiile din 2017 și 2019 primind Premiul pentru cel mai bun proiect pentru tineret oferit de Direcția Județeană de Tineret și Sport. În 2021, Proiectului Noaptea Cercetătorilor i-a fost decernat Premiul pentru cel mai bun proiect care a implicat tinerii în realizarea pe plan local a marilor agende europene Green Deal. În 2022, ediția a noua a Proiectului a fost recompensată cu Premiul pentru cel mai bun proiect pentru tineret oferit de Direcția Județeană de Tineret și Sport. În anul 2023, cea de a zecea ediție a fost distinsă cu Premiul pentru cel mai bun proiect de încurajare a desfășurării activităților în parteneriat prin conectarea mediilor rural-urban și Premiul pentru cel mai bun proiect multianual de/pentru tineret.

Proiectul implementat a condus la o mai bună cunoaștere a comunității academice și la facilitarea relaționării dintre cercetătorii din mediul academic şi publicul larg. Prin activitățile derulate, prin evenimentele organizate și aduse în fața publicului de toate vârstele și cu o largă paletă de preocupări, este urmărită aplicarea principiilor de valoare promovate prin Marie Skłodowska-Curie Actions (MSCA):

● Încurajarea noului concept educațional STEAM (Science, Technology, Engineering, Art, Math) prin participarea vizitatorilor la activități specifice fiecărui domeniu;

● Promovarea patrimoniului cultural al județului Sibiu prin workshop-uri de punere în valoare a bogatei moșteniri culturale a regiunii;

● Promovarea parteneriatului între mediul academic – instituții publice – mediul de afaceri şi comunitate prin implicarea acestora în evenimente;

● Stimularea interesului pentru cultură, știință şi tehnologie prin contactul direct cu cercetătorii;.

Noaptea Cercetătorilor este considerat un proiect al parteneriatelor. Instituțiile partenere, mediul de afaceri, mediul educațional constituit de rețeaua de învățământ preuniversitar sibian prin eforturile comune depuse alături de organizatori au un scop comun. Atragerea tinerilor și creșterea interesului față de știință, tehnologie și cultură, informații extrapolate ulterior în rândul populației din mediul urban și rural. Prin toate acțiunile din programul evenimentului, vizăm promovarea parteneriatelor locale, autorități ale statului, instituții de învățământ – instituții de cultură – mediul de afaceri. O mare parte a activităților programate, mai ales cele desfășurate de facultățile cu profil umanist și cele incluse în program de instituțiile de cultură partenere au ca scop promovarea județului Sibiu drept centru cultural, științific, turistic.

Generic, Proiectul Noaptea Cercetătorilor are ca și public țintă populația de orice vârstă a orașului și județului Sibiu și județele limitrofe, activitățile fiind însă adresate elevilor și studenților. Beneficiarii proiectului sunt: comunitatea locală, instituțiile publice implicate, instituțiile de cultură, instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, mediul de afaceri și organizații non-guvernamentale. 

Proiectul este deschis și spre populația tânără din mediul rural și mic urban, Primăriile fiind receptive la invitațiile de parteneriat în cadrul activităților desfășurate și adaptarea acestora la nevoile copiilor din ciclurile primar și gimnazial din localitățile județului Sibiu. În cadrul programului, Primăriile, Școlile gimnaziale și Parohiile s-au implicat în organizarea de ateliere de creație, workshop-uri pe teme științifice.  Pe harta evenimentului au fost înscrise expoziții locale prin intermediul cărora au fost aduse în lumină valori de patrimoniu material restaurate (carte veche, obiecte de cult, costume tradiționale ), dar și elemente de patrimoniu imaterial, obiceiuri, meserii uitate sau pierdute în negura timpului. 

Sub motto-ul consacrat, „Descoperă magia științei” sfârșitul lui septembrie, aduce Sibiului cel mai spectaculos eveniment autumnal dedicat științei. E ziua în care Sibiul trăiește emoția mijlocului de toamnă care aduce cu sine, ca o coincidență fericită, deschiderea anului academic, dar și speranța în viitor pentru tinerii aflați în pragul alegerii unei cariere în centrul universitar sibian.